Procesul de recunoaștere a diplomelor medicilor basarabeni, care au și cetățenie română, ar putea fi deblocat
Ministerul Sănătății din România urmează să organizeze o ședință săptămâna viitoare, unde se va examina problema diplomelor medicilor cu cetățenie română din Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat deputatul român, Constantin Codreanu.
„Am avut numeroase interpelări și intervenții în plenul Camerei Deputaților cu privire la acest subiect. Audiențe cu medici la Chișinău și la București. Cel mai tare m-au revoltat situațiile în care doctorii respectivi aveau deja locul de muncă asigurat în România, dar procedura birocratică îi împiedica să fie încadrați în câmpul muncii.
Mă bucur să vă anunț că săptămâna viitoare, marți, 25 februarie, va avea loc o ședință la Ministerul Sănătății pentru a modifica actul normativ ce vizează acest dosar – Hotărârea de Guvern nr. 764/2017. Din cele discutate preliminar, soluția este una pe care o agreez și care va debloca procesul de recunoaștere a diplomelor. Revin cu detalii după ședința de la MS la care am ținut neapărat să fiu prezent”, a scris Codreanu pe pagina sa de Facebook, potrivit unimedia.info.
Post-ul Procesul de recunoaștere a diplomelor medicilor basarabeni, care au și cetățenie română, ar putea fi deblocat apare prima dată în Unica.md.
Niciun comentariu