Breaking News

A început Postul Paștelui! Ce nu ai voie să faci în următoarele 40 de zile

https://ift.tt/2SQc2NQ

Astăzi, a început Postul Paștelui, care este considerat cei mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante de peste an. Timp de 40 de zile, credincioșii trebuie să postească până în ziua Învierii Mântuitorului.

separator

În timpul Postului Mare, creștinii trebuie să renunțe la alimentele din carne și cele din lactate și, trebuie să se înalțe sufletește prin rugăciune și fapte bune. Pe lângă reținerea totală de la anumite alimente și băuturi, credincioșii nu trebuie să aibă gânduri necurate, pofte sau patimi. Perioada aceasta amintește de postul celor 40 de zile ținute de Mântuitor înainte de începerea activității sale Mesianice. Din această cauză, Postul cel Mare mai poartă numele de Paresimi. După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc. Totodată, în această perioadă se spune că este bine să se facă și o slujbă de sfințire a casei. Preotul este chemat la casa enoriașilor, unde are loc stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor.

De asemenea, se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea. În timpul Postului Mare, credincioşii vor să petreacă această etapă spirituală mult mai aproape de Dumnezeu. De aceea, în acest interval de nevoinţă, postitorii merg la preotul lor duhovnic și-i mărturisesc păcatele, renunţând la petrecerile mondene, însoţite de bucate „de dulce” şi de alcool.  În acest an, Paştele va fi sărbătorit în data de 19 aprilie.

Sursa: realitatea.net

Post-ul A început Postul Paștelui! Ce nu ai voie să faci în următoarele 40 de zile apare prima dată în Unica.md.

Niciun comentariu